Tragedia veacurilor, un război neterminat

Natura păcatului, prima parte din acest conflict. Cum a apărut păcatul?

Acest război a început cu mult înainte de existența noastră și continuă până astăzi, nevăzut și neauzit; însă finalul lui este aproape. Dar de unde a plecat? Cine este implicat? Și mai important, de ce durează atât de mult?

Poate te întrebi daca ești și tu implicat, dacă ești o componentă activă a acestui conflict. Consider că, nu numai ca ești implicat dar bătălia aceasta se dă pentru viața ta. Știu! Sună ciudat, dar o sa încerc în partea următoare să demonstrez de ce este așa.

Acum să luam cu începutul. “În cer s-a făcut un război, Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Și balaurul cu îngerii lui s-au luptat și ei, dar nu au putut birui; și locul lor nu li s-a mai găsit în cer.” Observam aici că sunt menționate două puteri care se lupta, avem pe de o parte pe Mihail și îngerii Săi, iar pe partea cealaltă pe balaurul împreuna cu îngerii lui. Avem acum un răspuns, știm cine se luptă. Dar de ce a izbucnit acest război?

“Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.[…] Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ”

Puțin câte puțin, Lucifer a început să se hrănească cu dorința înălțării de sine. Scriptura ne spune: “Tu ziceai în inima ta…îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu…voi fi ca Cel Prea Înalt”. Deși toată slava lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns s-o considere ca aparținându-i. Nemulțumit cu poziția sa, deși onorat mai presus de oștile cerești, el s-a aventurat să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului. Și, poftind slava cu care Tatăl cel veșnic L-a învestit pe Fiul Său, acest prinț al îngerilor aspira la puterea ce constituia în exclusivitate una din prerogativele lui Hristos.

În acest fel s-a frânt armonia cerului. Disputarea supremației Fiului lui Dumnezeu și, în acest fel, discreditarea înțelepciunii și iubirii Creatorului au devenit scopul acestui prinț al îngerilor. El era gata să dedice acestui plan energiile strălucitei sale minți, el, care - după Hristos- era primul între oștile lui Dumnezeu. În marea Sa milă, în armonie cu caracterul Său divin, Dumnezeu l-a suportat mult timp pe Lucifer. Spiritul de nemulțumire și discordie n-a fost niciodată cunoscut în ceruri. El era un element nou, un element străin, misterios și inexplicabil. Nici chiar Lucifer, la început, n-a cunoscut natura reală a simțămintelor lui; căci pentru un timp el s-a temut sa dea glas frământărilor și plăsmuirilor minții sale; totuși, nici nu le-a alungat. El n-a văzut încotro era tras de acest curent. Dumnezeu i-a îngăduit să-și continue lucrarea până când spiritul de nemulțumire s-a copt într-o revoltă deschisă.

Chiar și atunci când a fost aruncat afară din ceruri, înțelepciunea cea veșnică nu l-a distrus. Deoarece numai slujirea din iubire putea fi primită de Dumnezeu, supunerea ființelor create de El trebuia să se bazeze pe convingerea dreptății și bunăvoinței Sale. Locuitorii cerului, fiind nepregătiți să înțeleagă natura sau consecințele păcatului, nu puteau vedea atunci dreptatea lui Dumnezeu în nimicirea lui Lucifer. Dacă ar fi fost imediat șters din rândul celor vii, unii ar fi slujit lui Dumnezeu mai degrabă de frică decât prin iubire. Influența înșelătorului nu avea să fie pe deplin nimicită și nici spiritul de răzvrătire nu ar fi fost in totul eradicat. De aceea, pentru binele întregului univers, de-a lungul veacurilor nesfârșite, el trebuia să-și dezvăluie mai mult principiile, pentru ca acuzațiile aduse de el guvernării divine să poată fi văzute în adevărata lor lumina de către toate ființele create și pentru ca dreptatea și mila lui Dumnezeu, cum și neschimbatibilitatea Legii Sale să poată fi pentru totdeauna.

Aici este originea răului, devenind și motivul izbucnirii acestui război care încă nu s-a sfârșit. În grădina Edenului Dumnezeu a lăsat omului libertatea de alegere, avea la dispoziție toată creația Sa, însă mai era un pom din roadele căruia primii părinți nu ar fi trebuit să mănânce. Natura omului s-a arătat pentru prima data acolo, ademenit de discursul foarte bine prezentat, omul a vrut si el să fie ca Dumnezeu.

Astfel, omul este și el parte activă a acestui război, în fiecare zi avem de ales de partea cui suntem. Tu pentru cine ai vrea să lupți?

În postările următoare voi încerca sa aprofundez acest subiect, sper ca ți-a stârnit puțin interesul! Iar partea cea mai bună, sau tristă, din toate acestea este că mult timp nu mai este!

“Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.”